„Oamenii vin şi mă ascultă cum le istorisesc poveşti, apoi pleacă la ei acasă şi îşi schimbă comportamentul” Milton E.Erickson
Cuvântul are putere magică, el poate vindeca atunci când este spus unde, cum şi de cine trebuie; recunoscându-i-se astfel valoarea terapeutică, acţionează ca o forţă.
Puterea vindecătoare a poveştii terapeutice constă în aceea că transmite valori şi disciplină, oferă experienţe, facilitează rezolvarea problemelor, schimbarea şi vindecarea.
Povestea terapeutică îl provoacă pe cititor să îşi schimbe modul de înțelegere într-unul nou şi sănătos, astfel stimulând o schimbare pozitivă şi vindecarea unei răni psihice. Poveştile respectă particularităţile psihologice specifice intervalului de vârstă şi ajută la observarea tulburărilor emoţionale sau comportamentale ale copiilor (stima de sine scăzută, agresivitate, agitaţie motorie, instabilitatea atenţiei, toleranţă scazută la frustrare, timiditate).
Pe desenele, picturile şi modelajele executate de copil, mai ales în activităţile nedirijate către un subiect anume, se poate studia profilul său psihologic. Trasarea liniilor cu o anumită intensitate, folosirea cu predilecţie a anumitor culori, reprezentarea prin desen a unor personaje apropiate sau chiar a sa în raport cu aceste personaje furnizează o multitudine de date despre el.
Povestea terapeutică este folosită pentru depăşirea rezistenţei naturale la schimbare;
- favorizează memorarea deoarece este sub formă de istorioară;
- ideile prezentate sunt mai uşor memorizate;
- crează confuzie, ceea ce declanşează comutarea pe emisfera dreaptă, deci accesul la inconştient;
Povestea terapeutică este utilizată pentru:
- eliminarea comportamentelor de eşec;
- optimizarea performanţelor;
- dezvoltarea autocontrolului emoțional;
- dezvoltarea abilităților de interacțiune cu alți copii;
- abandon în fața greutății;
- dificultăți în respectarea regulilor de grup;
- comportament certăreț, iritabil;
- lipsa motivației de a munci sau de a învăța.
Povestea terapeutică e prezentă prin mesajul său specific ţinând cont de particularităţile de vârstă a celui căruia i se adresează, copil sau/şi adult, făcându-l a înţelege modul în care receptarea dureri, bolii şi chiar a speranţei pot echilibra, metaforic vorbind, acceptarea, resemnarea şi în final, starea de fapt creată.
Obiectivul poveştilor este să „păcălească” subiectul prin blocarea mecanismelor sale de apărare şi intrarea în contact cu inconştienul şi multitudinea de soluţii depozitate în acesta.
Copilul mic are nevoie de poveşti pentru a învăţa cum să-şi rezolve propriile probleme. La rândul său, adultul se confruntă şi el cu probleme de altă natură şi, fără a discredita resursele trecutului, are nevoie de instrumente pentru a depăşi dificultăţile.
Povestea terapeutică devine astfel un instrument preţios care va scoate la iveală emoţii şi sentimente care altfel riscă să rămână ascunse în inconştient: angoase, frici, dorinţe, obsesii, culpabilităţi, invidii, întrebări la care nu am găsit (dar nici căutat) răspunsuri.