Ce este o tulburare de învățare?

Copilului i-aş da aripi, dar i-aş permite să înveţe singur să zboare. Gabriel Garcia Márquez

Primul contact cu școala poate fi o povară pentru unii dintre copii.

Probleme pot apărea din cauza inadaptării la un program fix de la școală, a dificultăților de a accepta o altă autoritate decât cea familială, integrarea într-un colectiv divers. De cele mai multe ori este vorba despre dificultatea în îndeplinirea sarcinilor la diferite materii. 

În acest caz poate fi vorba despre tulburări de învățare.

Învăţarea este un proces complex, care se petrece la nivelul creierului. 

Creierul primeşte, procesează, stochează şi răspunde la informaţie.

Tulburările specifice de învăţare sunt dizabilităţi neurologice care afecteză procesul de învăţare. Tulburările de învățare au consecințe asupra întregii vieți.

Manifestările problematice obsevabile sunt:

• atenție scăzută, trece de la o activitate la alta fără a finaliza sarcinile;
• nu își poate controla impulsurile, întrerupe o conversație, schimbă subiectul;
• urmărește cu dificultate instrucțiunile, are nevoie de repetarea indicațiilor;
• nu dispune de coordonare, răstoarnă lucrurile, scapă obiectele, scrie "cumplit",  se bâlbâie;
• imaturitate în plan social, se comportă ca și cum ar fi mai mic față de vârsta cronologică;
• inflexibil în atitudine, vrea să facă așa cum vrea el/încăpățânat, refuză ajutorul;
• dezorganizat, distrat, absent, pierde lucrurile.

Dificultățile de învățare apar de timpuriu.

•  dislexie-afectarea în principal a cititului;
• discalculia- afectarea calculului matematic;
• disgrafia- afectarea scrisului. Este foarte important ca un copil să fie capabil să se exprime în scris;
• dispraxia-implică gesturile, coordonarea motorie fină;
• afectarea funcției executive- implică dificultăţi în planificare, organizare, stategie şi utilizarea timpului;
• dificit de atenție cu hiperactivitate este cel mai cunoscut diagnostic din categoria tulburărilor de învăţare. De multe ori profesorii „identifică” la şcoală copiii „dificili” şi îi etichetează ADHD. 

Toate aceste tulburări de învățare duc la manifestări de anxietate, neîncredere în sine, lipsa motivației de învățare. Dificultățile de învățare pot fi depistate de părinți. Există o reticiență a familiei de a ascunde și de a nega problemele copilului în speranța că timpul le va rezolva. Deoarece aceste tulburări apar în afara unei leziuni aparente la nivelul creierului, de multe ori sunt puse pe seama unei imaturităţi a copilului, a unei tulburări afective sau a lipsei stimulării. Acestea sunt datorate însă unui creier care funcţionează diferit.

Diminuarea și înlăturarea dificultăților de învățare trebuie să fie o soluție pentru înlăturarea eșecului școlar provocat de acestea.

Cum vă puteți ajuta copilul?

Ce puteți face când copilul dumneavoastră are o tulburare de învățare?

• o vizită la oftamolog si la ORL-ist pentru a vă asigura că  nu are afecțiuni oftamologice sau auditive;
• consultați un specialist în tulburări de învățare;
• rugați învățătoarea să vă susțină, să stea în prima bancă și să-i acorde mai mult timp pentru terminarea exercițiilor;
• citiți zilnic (15 minute) un text cu voce tare ajută un copil dislexic, citiți singur apoi împreună;
• pentru a învăța un copil aritmetica folosiți metode practice (masurarea cantităților recomandate în rețetele culinare sau cumpărăturile);
• copilul ar putea învăța să scrie corect cu ajutorul literelor magnetice;
• înainte de a-i vorbi uni copil hiperactiv, priviți-l în ochi. Pentru a-și face temele are nevoie de un loc liniștit, cu pauze dese. Încredințați-i sarcini ce necesită activitate fizică.

Copiii care au tulburări de învățare știu că ceva este în neregulă cu ei, dar nu știu despre ce este vorba. Ceva care debutează cu o tulburare de învățare poate cu ușurință să se transforme într-o problemă emoțională sau comportamentală. Unii copii decid să devină clovnii clasei sau rebeli pentru a distrage atenția de  la tulburarea lor. Din punctul lor de vedere este mai bine să fii rău decât să fii prost. Alții suferă în tăcere.

sursa:Dr. Spock-" Îngrijirea copilului și a sugarului"

 Copiii au nevoie de ajutor!

Read More

Atelier de emoții pentru adolescenți

Scopul terapeutic al acestor ateliere de emoții este de a stabili o relație de comunicare cu adolescentul și de a-l deprinde să funcționeze autonom și eficient, de a produce o creștere și echilibrare în dezvoltarea sa. 

Participând la aceste ateliere, adolescentul va învăța:

• să se cunoască pe sine, și să își dezvolte încrederea în sine și în propriile capacități;
•  își cunoască propriile trăiri și emoții și să le exprime în mod constructiv;
• să relaționeze, să coopereze cu ceilalți adolescenții și cu familia; 
• să se elibereze de tensiuni, anxietate, stres și sentimente negative;
• să își dezvolte creativitatea și spontaneitatea;
• să își îmbunătățească imaginea de sine;

Un grup este format din maximum 4 adolescenți.

Şedinţele se desfăşoară săptămânal, o ședință având o durată de 50 de minute.

Atelierul  se va desfășura pe parcursul a patru ședințe în care vor fi abordate patru 4 teme:

• Cine sunt eu?
• Despre iubire!
• Stima de sine
• Ghidul prieteniei

Unde se organizează? 

 Focșani, str.Republicii nr.68 - Cabinet individual de psihologie Dobre Carmen Lenuța

Read More

Ce ar trebui să faceți când copilul dumneavoastră vă roagă să îl ajutați la teme?

"Sufletul se vindeca atunci când ești in preajma copiilor.' Feodor Dostoievski

În urma unor studii îndelungate, specialiștii au constatat următoarele:

• copiilor cărora li se dădeau creioane și hârtie deseori experimentau desenatul literelor și cifrelor;

• unii copii au un program încărcat cu lecții de pian, dans, lecții de pictură, ore de sport, de aceea lecțiile sunt  făcute târziu în noapte;

• copiii abordează învățarea pozitiv când îi văd pe părinții făcând eforturi de a continua să învețe;

• copii mici învățau foarte multe prin observarea părinților lor.

De ce teme pentru acasă?
La școlarii mici scopul principal al temelor pentru acasă este să îi obișnuiască cu ideea de a lucra în altă parte decât în clasă și să îi ajute să își dezvolte abilitatea de a-și administra timpul și de a-și organiza sarcinile.

Ce ar trebui să știți când copilul dumneavoastră vă roagă să îl ajutați la teme?

• Dacă sunt în încurcătură și apelează la dumneavoastră pentru clarificări, este bine să îl corectați și să le dați explicații.
• Dar dacă acesta vă roagă să îi faceți tema în locul lui, deoarece el nu înțelege ce are de făcut, mai bine discutați cu învățătoarea. 
• Dacă învățătoarea este prea ocupată pentru a-i acorda copilului  timp suplimentar, ați putea fi nevoit să îi acordați o mână de ajutor.
• Ajutați-l să înțeleagă ce are de făcut, nu faceți tema în locul lui!
• De  prea multe ori părinții sunt meditatori nepotriviți, nu pentru că nu știu suficient de mult, ci pentru că sunt prea mult implicați și se supără atunci când copilul nu înțelege.
• Metoda părintelui ar putea fi diferită de cea a învățătoarei.
• Atunci când copilul este zăpăcit de subiect  așa cum este acesta prezentat la școală, există posibilitatea să fie și mai zăpăcit atunci când subiectul este prezentat diferit de către un părinte. Asta nu înseamnă că părinții nu ar trebui niciodată să îl învețe pe copil, uneori rezultatele sunt excelente.
• Discutați  problema în detaliu cu învățătoarea mai întâi și faceți o schimbare dacă lucrurile nu merg așa cum ar trebui.
• Păstrați legătura cu învățătoarea și mergeți periodic la școală. Ar  trebui să considerăm problemele de la școală la fel de importante ca o febră cu temperatură ridicată pe care copilul o face. Reprezintă un indicator că ceva nu este în regulă și că trebuie luate măsuri cât mai repede, descoperită cauza pentru a face lucrurile mai bune.

Odată ce copilul devine convins că este prost, leneș sau rău, devine mai dificil pentru el să se schimbe.

sursa: dr. Spock " Îngrijirea  sugarului si a copilului - Dezvoltarea copilului de la naștere până la adolescență"

Read More

„Nu ești în stare de nimic!”

Copilul să-nvață când nu se răsfață - Anton Pann

În general, părinții solicită consiliere pentru schimbarea atitudinii și comportamentelor copiilor pe care le consideră indezirabile. Își doresc ca aceștia să dețină cunoștințe, priceperi, deprinderi, să se comporte civilizat, să aibă un limbaj adecvat, să relaționeze cu alți copii de vârsta lor, să se adapteze programului grădiniței/școlii, să evite comportamentele nepotrivite.

Consilierea părinților se adresează și crizelor parentale sau dificultăților pe care le au părinții în îndeplinirea rolurilor lor.
Părinții de astăzi, cu realizări profesionale deosebite, unii dintre ei, au eșuat în temele mari ale vieții.
Principalele traume psihice ale copilului sunt:
Abuz fizic – loviri, scuturări, bătăi, ciupituri, mușcături, aruncări, izolare etc.
Neglijare – copilul nu beneficiază de hrană, adăpost, îmbrăcăminte, îngrijire medicală; părintele nu oferă copilului sprijin emoțional, atenție; copilul nu reușește să relaționeze adecvat cu mediul fizic și social;
Expresii utilizate de către părinți:

• „nu ești în stare de nimic!”
• „m-ai făcut de rușine!”
• „niciodată nu reușești să...”;
• „faci ca mine, ca altfel...”;
• „te rog să taci, nu ai dreptul să spui nimic, ai greșit!”

Oare cum s-ar simți părinții dacă șeful le-ar adresa astfel de expresii?

În aceste condiții, mai reușește familia contemporană să răspundă nevoilor de dragoste și încurajare ale copiilor?
Sau încercăm să plătim singurătatea lor, părăsirea pe care le-o oferim, cu daruri, cu haine, cu școli scumpe, cu excursii, cu petrceri în centre moderne?
Mai târziu, îi vom certa că sunt nemulțumiți, că cer din ce în ce mai mult. Dar cer din ce în ce mai mult, că poate vor reuși să acopere marele gol pe care l-am creat noi înlăuntrul lor.Golul dinlăuntrul lor se face golul dintre noi.
Pentru cei mai mulți oameni, familia va fi singurul mod de a fi fericiți într-o lume nefericită, singurul loc în care se vor simți iubiți, înțeleși, ocrotiți și valorizați. Cu o condiție, promovarea adevăratelor valori moral-spirituale: dragoste, <<căci dacă dragoste nu e, nimic nu e (Sf. Apostol Pavel)>>, fidelitate, sinceritate, credință, speranță, optimism, bunătate.

Optimizând relațiile dintre părinți și copii, vom da valoare relațiilor din interiorul familiei și părinților, ca persoane. Un părinte care va ști cum să răspundă nevoilor copilului, își va dezvolta încrederea în sine și va avea o deschidere mai mare înspre copil.

Read More

Care sunt nevoile copilului?

Iubiți-vă copiii și bucurați-vă de ei pentru ceea ce sunt, pentru felul în care arată, pentru ceea ce fac și nu vă lăsați obsedați de calitățile care le lipsesc!

Cel mai sigur mod de a crește copii sănătoși din punct de vedere mintal este de a cultiva relații iubitoare. Iubitor înseamnă acceptarea copilului dumneavoastră ca o persoană în sine. 
Fiecare copil are propriile puteri și slăbiciuni, recompense și provocări. Iubitor înseamnă să vă adaptați așteptările pentru a se potrivi copilului dumneavoastră, și nu să adaptați copilul la așteptările pe care le aveți.

O altă parte a iubirii este găsirea unor modalități de a fi fericiți împreună. Fiecare familie are nevoie pentru a fi fericită de propriile valori.

Valorile familiei mele:

• Ne acceptăm așa cum suntem.

• Ne ajutăm unul pe altul în loc să ne criticăm.

• Încercăm lucruri noi.

• Ne cerem scuze când greșim.

• Ne bucurăm împreună zi de zi.

• Spunem "te rog" și "mulțumesc".

• Ne exprimăm emoțiile chiar și pe cele negative.

• Facem planuri împreună.

• Avem încredere unii în ceilalți.

• Ne jucăm împreună.

Copiii au nevoie de astfel de experiențe constant pe parcursul zilei.

Ce anume stimulează dezvoltarea normală și armonioasă-emoțional, social și intelectual?

Un copil are nevoie să știe că aparține uni adult de încredere care îl iubește. Pornind în viață cu o astfel de fundație solidă, copilul poate face față mai ușor provocărilor pe care le întâlnește pe măsură ce crește - mersul la școală, încercarea unor activități mai dificile, depășirea obstacolelor și a dezamăgirilor.
Trăsăturile pozitive ale copilului se dezvoltă în mod natural atunci când aceștia sunt iubiți și îngrijiți de părinți. Experiențele copiilor din primii ani de viață, au un efect profund asupra personalității lor.

De ce este atât de important un îngrijitor iubitor-mama, tata, un bunic-pentru dezvoltarea copilului mic? 

Deoarece copiii își dezvoltă atitudinea de bază și toate aptitudinile prin relație cu cei din jur. Când sunt tratați cu multă atenție, ei văd pe cei din jur ca fiind iubitori și pe el însuși demn de a fi iubit. Părinții le oferă copiilor dragostea lor, mândria și bucuria pe care o simt în urma micilor realizări ale acestora, jucării bine alese cu care să se joace, răspunsuri la întrebări. Toate acestea sunt atitudinile și activitățile care fac să crească profunzimea sentimentelor și inteligența copiilor.



sursa:Dr. Spock-" Îngrijirea copilului și a sugarului"

Read More