Cum să vorbești cu copilul tău despre sex?

"Copilul are viată sexuală" este o afirmație care îi frapează pe mulți. Şi aceasta pentru că toţi oamenii şi-au refulat propria sexualitate infantilă şi din acest motiv ei nu o mai remarcă la copii. Psihanaliza, în primul rând întemeietorul ei Sigmund Freud, a descoperit la copil o viaţă sexuală intensă.

Dezvoltarea psihosexuală a copilului produce confuzie și jenă din partea părintelui. Uneori părintele se întreabă dacă este normal comportamentul sexual al copilul, ar dori să îi ofere informații, dar nu prea multe.

Progresiv, copiii se identifică cu părinţii de acelaşi sex, au multiple fantasme în acest sens, fetiţa se îmbracă în hainele mamei, se încalţă cu încălţămintea ei, se rujează, în timp ce băiatul ia pălăria tatălui, îi îmbracă și hainele, ia un băţ care va ţine loc de pistol şi îl va împuşca pe tată.

Cum să vorbești cu copilul tău despre sex?

Este important inițierea și menținerea  comunicării deschise cu  copilul.

Părinții vor ca propriul copil să aibă informații adecvate vârstei, corecte și de folos. Obținerea informațiilor de la părinte îl face pe copil să fie deschis și să-și împărtășeacă problemele cu părintele.

Ce trebuie să știe copilul la vârsta de 5 - 7 ani?

• că toate ființele vii se reproduc;
• cum cresc și se înmulțesc plantele și animalele;
• ca toți trăim un ciclu de viața cu început și sfârșit incluzând sexualitatea la toate vârstele;
• oamenii experimentează plăcerea sexuala în diferite moduri;
• că identitatea sexuală include orientarea sexuală;
• că trebuie să ne protejăm sănătatea;
• lucrurile de bază despre HIV/SIDA;
• cum să începem, dezvoltam și sfârșim o relație;
• cum să recunoștem și să ne protejăm de un eventual abuz sexual și pericolele sale (de exemplu persoanele care abuză sexual pot părea blânzi, prietenoși și iubitori, pot fi prieteni sau membri ai familiei)

Este masturbarea copilului un motiv de îngrijorare? 

Mamele pot confirma că micuţii lor se scarpină în zona genitală, se joacă cu organul lor sexual, chiar dacă sunt bătuţi peste mână, acest comportament nefiind altceva decît masturbare, chiar dacă nu vrem să o recunoaştem asta.

Masturbarea sau autostimularea apare la copilul mic după vârsta de 2 ani. Specialiștii consideră masturbarea un comportament normal. La vârste mici copilul  nu asociază masturbarea cu sexul. Este un joc nou pe care l-au descoperit, atunci când se ating simt plăcere. Autostimularea poate fi o modalitate prin care copilul scapă de rutină și plictiseală, se elibereză de stres, tensiune, neliniște.

Pentru copilul de până la 3 ani.

• mesajul transmis copilului să fie unul pozitiv, nu unul asociat cu frica și rușinea;

• limităm manifestarea acestui comportament în public, putem distrage atenția cu o jucărie preferată;

• dacă interzicem sau limităm acest comportament pentru obține contrariul.

Pentru copilul de 4-5 ani

• Explicăm că acest comportament poate fi acceptabil în intimitate, nu în public;

• Vom folosi cuvântul nu este politicos, decât este rușine. “Să îți atingi penisul poate fi plăcut, și eu când eram copil mă jucam uneori astfel, dar când faci asta prea des poți să pierzi alte lucruri și jocuri foarte plăcute. Ce altceva ți-ar mai plăcea să faci? Ce putem noi face acum împreună?”

De ce apare și cum o putem gestiona?

Masturbarea este considerată normală la copii.

Trebuie subliniată gravitatea interdicţiei masturbării falice - bătaia, legarea mîinilor etc. - căci copilul va regresa în etape anterioare ale dezvoltării libidinale dezvoltând fantasme sadice, halucinaţii, regresie exprimată prin onanie compulsivă, ticuri, bâlbâieli, insomnie, encoprezie, enurezie.

Aceste discuții cu copilul, nu sunt foarte confortabile pentru adult, reprezintă un prilej important de apropiere și de sprijinire a copilului în a-și dezvolta o sexualitate sănătoasă. Disconfortul nostru, al adulților, poate să fie prea mare și atunci,  mai degrabă decât să transmitem copilului un mesaj în care el să simtă jena noastră față de acest subiect, putem ruga o persoană apropiată copilului (soţul/soţia, o altă rudă sau chiar educatoarea) să aibă această discuție cu copilul.

sursa : www.psihanaliza.org