De ce intră copiii în depresie?

“Misiunea mea este să îi readuc pe copii la viaţa lor obişnuită, fericită şi lipsită de griji, tot mai departe de lumea depresiilor” 

Un copil care plânge des, este timorat, nu are prieteni şi nu vrea să se joace cu ceilalți copii suferă probabil de depresie. Depresia la copii poate fi declanşată de o boală medicală, o situație stresantă sau pierderea unei persoane importante. De asemenea, copiii cu probleme de comportament sau de anxietate sunt predispuşi la depresie.
Depresia la un copil sau adolescent este mai ușor de observat dacă știți după ce să vă uitați:

• un bebeluș este trist  și încetează să mănânce atunci când mama trebuie să plece  câteva zile din cauza serviciului;
• un copil de 5 ani se panichează când trebuie să facă un vaccin;
• un copil care merge la școală poate începe să sufere de dureri de stomac sau de cap;
• în loc să fie trist, un copil cu depresie poate fi iritabil, permanent nervos din cauza unor lucruri mărunte;
• copilul pierde interesul de a face lucruri pe care înainte le considerau distractive.

În cazuri rare un copil poate trece de la perioade de depresie la perioade de fericire extremă în timpul cărora se simte neobișnuit de  fericit atractiv, inteligent și puternic. Aceasta este tulburarea bipolară sau maniaco-depresivă, care afectează 2% dintre copii. Experții cred că adolescenții și copiii cu tulburare bipolară pot experimenta o serie de probleme: deficit de atenție, comportament opozant, anxietate, iritabilitate

Psihologul recomandă părinţilor să fie atenţi la astfel de simptome.

• Senzaţie de deprimare, tristeţe, plâns sau iritabilitate;
•  Interes sau plăcere scăzută pentru activităţi, ceea ce poate duce la izolarea prietenilor sau retragerea din activităţile extra-şcolare;
•  Schimbarea apetitului ce poate duce la fluctuaţii de greutate;
•  Schimbări majore în ceea ce priveşte somnul (lipsa somnului sau somn excesiv);
•  Agitaţie fizică sau lipsa totală a activităţii fizice;
•  Oboseală excesivă sau nivel scăzut de energie;
• Sentimentul de vinovăţie şi senzaţia „nu sunt bun de nimic”;
•  Lipsa de concentrare şi dificultate de învatare la şcoala (performanţa şcolara scade simţitor).

Nu ignorați simptomele și cereți ajutorul unui specialist, dacă stările de tristeţe, irascibilitate, nervozitate sau lipsă de interes pentru sine persistă mai mult de câteva săptămâni. Anumite comportamente pot fi ușor decodate de părinți - copilul are rezultate slabe la învățătură, devine trist, retras, anxios. Există și manifestări mai subtile ale depresiei care pot  păcăli  cu ușurință părinții precum  îmbolnăviri repetate sau lenea.
Este o mare diferență între indispoziție și depresie. Indispoziția ca reacție normală la pierderi, eșecuri, nereușite cu care ne confruntăm din când în când, depresia persistă o perioadă lungă de timp cu simptome ca lipsa de concentrare, somn, apetit, gândire, energie, memorie.
Depresia este rezultatul mai multor factori şi variază de la o persoana la alta: evenimente traumatizante, cum ar fi moartea cuiva apropiat, divorţul părinţilor, eşecul în relaţii sau la un examen, așa numită «familie critică», abandonul, reprezentarea negativă a realităţii, stresul, frustrări.
 Dr. Spock "Îngrijirea sugaruui și a copilului"

Read More

Efectele divorțului asupra copilului

Până în anii 70, divorțurile erau rare, astăzi 50% dintre căsătorii ajung la divorț.
Divorțul este adesea dificil pentru copil, el își manifestă dezacordul cu această schimbare negativă din viața lor prin izolare, furie și  depresie.

În cele mai multe cazuri divorțul duce la:

• scăderea nivelului de trai;
• adesea copiii se mută departe de prieteni și școală;
• părinții sunt supărați și depresați, ceea ce îi face să îi suporte mai greu pe copiii;
• copiii se autoînvinovățesc (nerealist) pentru divorț și simt că nu pot fi loiali unui părinte fără a-l nedreptății pe celălalt.

Lucrul pozitiv este că divorțul poate elibera copilul dintr-o casă "toxică" partea negativă este afectarea copiilor (uneori mulți ani) de "căderi emoționale".

Copiii sunt întotdeauna conștienți și deranjați de conflictele dintre părinți, indiferent dacă este luat sau nu în considerare divorțul. Este bine pentru ei să poată discuta despre aceste situații cu părinții lor separat sau împreună.

Este înțelept să nu audă cuvântul divorț rostit cu putere, la supărare.

Pentru copiii mici lumea este alcătuită numai din familie, care pentru ei este reprezentată de mama și de tata. A discuta despre divorț este ca și cum ați discuta despre sfârșitul lumii.

De obicei copiii vor să știe:

• unde vor sta?
• de ce pleacă mama/tata?
• de ce mami nu îl mai iubește pe tata?
• cu ce am greșit eu?
• eu de ce nu am dreptul la o familie ca toți prieteni mei?
• unde voi merge la școală?
• ce se va întâmpla cu părintele care se va muta?
• au nevoie să audă că părinții îi iubesc în continuare și că ei nu au fost cu nimic de vină pentru divorțul părinților
• ei au nevoie să pună întrebări, iar raspunsurile vor fi la nivelul lor de înțelegere
• cel mai bine este să ascultați copiii și să raspundeți doar la ceea ce vă întreabă.

Cum putem explica unui copil ce înseamnă divorțul?

Cea mai bună modalitate de a-i ajuta pe copiii este să le oferiți opurtunității de a discuta frecvent despre emoțiile lor, spunându-le că e normal să se simtă așa.

Puteți spune:

• părinții tăi se despart pentru că nu se mai iubesc, dar dragostea noastră pentru tine rămâne la fel de puternică.
• suntem aici ori de câte ori ai nevoie și veți avea grijă de el de la micul dejun până la rezolvarea temelor pentru acasă.
• recunoașteți și acceptați că lucrurile vor fi diferite de acum înainte.

Dacă părinții au prea multe probleme emoționale pentru a face acest lucru cu copiii este bine să apeleze la un specialist cu care va avea întâlniri periodice.

Copiii care au trecut printr-un divorț niciodată nu rămân neafectați. Unii se luptă cu sentimentul de furie, pierdere șau incertitudine, însă mulți dintre ei trăiesc o viață plină de fericită și împlinită.

Copiii care au relații pline de iubire  cu ambii părinți se dezvoltă mai bine.

Reacțiile emoționale sunt de așteptat la părinții și copiii, dar consilierea și terapia pot ajuta.

Read More

Atelier de basme terapeutice

"Viața însăși este cea mai bună poveste." Hans Christian Andersen.

A fost odată ca niciodată... aşa începe orice basm, iar copiii iubesc basmele. Poveştile sunt o parte integrantă a vieţii noastre, ele ne pot îndeplini visele - iar visele noastre au forma unor poveşti, de cele mai multeori cu final fericit care ne însoţesc pe tot parcursul existenţei noastre.
Dincolo de "a fost odată ca niciodată", basmele vorbesc despre  cele șapte păcate de moarte ale copilăriei: vanitate, lăcomie, invidie, pofte sexuale, aviditate, lene.

Basmele le oferă copiilor o scenă pe care ei să își joace propriile conflicte interioare. Ascultând un basm, copiii proiectează în mod inconștient părți din ei înșiși asupra diferitelor personaje din poveste.

Basmele nu numai că fac parte din viețile copiilor dar și din viețile noastre de adulți. Imaginile și temerile din copilărie se insinuează de obicei în gândurile și conversațiile noastre, funcționează ca metafore pentru cele mai frecvente dorințe și cele mai profunde speranțe ale noastre. Tânjim după un prinț sau prințesă care să apară în viețile noastre și să ne completeze.

Copiii iubesc şi ascultă cu plăcere basmele pentru că răspund necesității lor de a şti, de a cunoaşte, de a întelege cum se împlinesc năzuinţele spre mai bine, spre frumos şi participă afectiv-imaginativ la acţiune. Oricât de simple şi de uşoare ar părea aceste povestiri, ele nasc, fără indoială, dorinţa de a fi asemănători cu cei buni care ajung fericiţi şi în acelaşi timp se naşte în suflet teama faţă de nenorocirile ce s-ar putea întampla dacă i-ar urma pe cei răi. Este de necrezut cu câtă sete privesc aceste inimi pure şi încă necoapte morala ascunsă a basmului, îi vezi trişti şi disperaţi atâta vreme cât eroul sau eroina povestirii sunt în impas şi îndură suferinţe, apoi strigă de bucurie când personajele iubite sunt salvate .

Chiar şi în lumea basmului copilul  face confuzie între lumile fictive şi reale. Pentru copil ficţiunea are valoare de trăire, dar o trăire aievea cu realitatea.

În călătoriile provocate de imaginarul din basme şi poveşti copilul se simte fericit, participă afectiv şi este alături de eroii pe care îi insoţeşte şi la bine şi la rău, imitându-i apoi în jocurile lor.

Lumea basmelor oferă o complexitate de personaje şi teme faţă de care copilul îşi arată simpatia sau antipatia. Copilul îşi recrutează modele etice pentru care copilul îşi manifestă repulsia, dezacordul. Acesta se regăsește într-o lume în care virtuţile sunt răsplătite iar ticăloșiile pedepsite. El trăiește imaginar momente asemenea eroilor săi preferaţi şi, simţindu-se viteaz, deși se ştie mic şi fricos, încearcă să devină mai curajos.

Copiii, adolescenţii şi adulţii sunt vrăjiţi de o poveste cu suspans…
Adaptarea basmelor pentru consiliere şi terapie poate anticipa problemele şi provocările pe care o persoană le va întâlni.

Sursa-Sheldon Cashdan-Vrăjitoarea trebuie să moară/psihologia basmului

Read More