A fost odată ca niciodată…Puterea vindecătoare a poveştilor terapeutice

"Viața însăși este cea mai bună poveste." Hans Christian Andersen.

          A fost odata ca niciodată...așa începe orice poveste, iar copii iubesc poveştile. Poveştile sunt o parte integrantă a vieţii noastre, ele ne pot îndeplini visele, iar visele noastre au forma unor poveşti, uneori cu final fericit. Ele ne însoţesc pe tot parcursul existenţei noastre. Aşa cum spunea unul din personajele lui Salman Rushdie în  Ultimul suspin al Maurului: „Când murim, tot ce rămâne sunt poveştile”.

Povestea terapeutică poate reînoda legătura copilului cu provocările cotidiene, va facilita identificarea lui cu problema şi va face să i se alăture în căutarea unei soluţii. 

O poveste devine terapeutică atunci când îl provoacă pe copil să îşi schimbe modul de înţelegere într-unul  sănătos, stimulând o schimbare pozitivă în modul de a gândi, emoţii şi comportament şi/ sau în vindecarea unei răni psihice. 

Povestea îl ajută pe copil să verbalizeze emoţiile, să îşi gestioneze furia, să facă faţă pierderilor, doliului dar şi să îşi vindece rănile vechi cum sunt cele provocate de traumă.  Pentru un copil experienţele de viaţă sunt puţine. Cu cât creştem dobândim mai multă experienţă iar unul dintre rolurile adulţilor (părinţiilor, terapeuţilor) este să ofere genul de experienţe care îl va ajuta pe copil în viaţă. 

    Poveştile terapeutice sunt dinamice, puterea lor stă în flexibilitatea şi adaptabilitatea ei la nevoile ascultătorului; în poveste găsim fericirea şi starea de bine ca şi mijloace de a crea şi menţine stări emoţionale pozitive.

Puterea vindecătoare a poveştii terapeutice constă în aceea că transmite valori şi disciplină, oferă experienţe, facilitează rezolvarea problemelor, schimbarea şi vindecarea. 

Copiii, adolescenţii şi adulţii sunt vrăjiţi de o poveste cu suspans…

Povestea terapeutică este un mijloc excelent de a ne educa copilul şi de a-i transmite anumite modele comportamentale sau pentru a-i înlătura anumite comportamente indezirabile.

sursa: G.Burns - Poveşti vindecătoare pentru copii şi adolescenţi. 

Voi cât de des citiţi copilului poveşti?
Când aţi citit ultima poveste copilului vostru?

Read More

Care este scopul educației copiilor de către părinți?

Copiii învață ceea ce trăiesc. Sunt ca cimentul ud. Orice cuvânt care se abate asupra lui lasă o urmă. 

Care este scopul educației copiilor de către părinți?
Acela de a-i ajuta pe copii să crească pentru a deveni ființe umane, așa cum se cuvine, având compasiune, dăruire și grijă afectuoasă.

Primele iubiri ale copilului sunt părinții. Părinții trebuie să învețe să le vorbească într-un fel care nu trezește furia, nu produce durere, nu le micșorează încrederea în sine.  Copilul dorește să iubească părinții și să fie iubit de către ei, în același fel în care părinții se iubesc unul pe celălalt. Cel puțin până la o anumită vârstă copilul își iubește părinții indiferent de comportamentul acestora. Chiar dacă este vorba de cazuri extreme (violență, alcoolism, abuzuri sexuale) copilul ia părintele drept model. Pentru astfel de părinți, dragostea necondiționată a copilului reprezintă uneori o modalitate de  a liniști conștiința vinovată: " l-am bătut, el tot mă iubește". Așa se explică tăcerea copiilor maltratați sau abuzați.
Fiecare persoană care intervine în viața copilului intervine într-o  măsură mai mare sau mai mică  la construcția personalității și elaborarea supraeului.

Procesele de identificare pot avea loc conștient sau inconștient. 

Identificarea conștientă se referă la interiorizarea de reguli, recomandări sau inderdicții exprimate în mod explicit:

"Spune mulțumesc!"

"Nu vorbi așa!"

" Spune:Bună ziua!"

Identificările inconștiente sunt comportamentele adultului sau discursul care nu este adresat direct copilului, chiar dacă are loc în prezența acestuia diferite tipuri de insinuări sau mesaje duble.

Eric Beme spune că viața fiecăruia  dintre noi depinde de un scenariu inconștient pe care îl elaborăm în copilărie în funcție de doi factori fundamentali:

• influența parentală și mediul;
• interpretarea pe care copilul o dă acestora și decizia privind rezultatul.

 Influențele parentale se află pe două niveluri:

•  prescripții sau constrângeri morale (ceea ce se spune) făcute la nivel verbal de către părinte, educator, sau alt reprezentant al autorității cu privire la ce este permis/interzis. "Întotdeuna trebuie să știi să lupți!"," Întotdeuna trebuie să știi pe cine să te bazezi!"
• mesaje inhibitoare care corespund modelelor comportamentale oferite de adult: gesturi, comportamente, mesaje subînțelese ( ceea ce se face de fapt).

De multe ori apar contradicții între ceea ce spunem și ceea ce facem, iar asta face ca mesajul transmis copilului  să fie foarte complex. Impactul asupra dezvoltării personalității diferă de la un individ la altul, în funcție de ereditate, mediul în care trăiesc și educație.

sursa- Psihologia vârstelor

sursa: Între părinte și copil- Dr.Haim G.Ginott

Read More

Aveți trăsăturile unei personalități anxioase?

Anxietatea este o emoție firească.

Cu toții suntem mai mult sau mai puțin anxioști în fața unei situații care comportă un anumit risc: atunci când dăm examen,  când trebuie să vorbim în fața unei adunări, etc.

Nu este plăcut să trăiești o emoție precum anxietatea. Ea poate fi un stimul sau o stavilă.

Semnele şi simptomele anxietăţii generalizate pot varia în combinaţie şi severitate. 

• Agitaţie şi nerăbdare;

• Senzaţia de nod în gât;

• Oboseală, stare de slăbiciune;

• Dificultăţi în concentrare, senzaţia de „cap gol” sau de „vid mintal”;

• Stare de nervozitate sau iritabilitate;

• Tensiune musculară sau stare de încordare;

• Tulburări de somn (dificultăţi în a adormi, trezit în mijlocul nopţii, trezit devreme  dimineaţa, somn excesiv) sau somn neodihnitor;

• Preocupare exagerată pentru lucruri cotidiene, obişnuite sau pentru subiecte minore.

Persoanele anxioase au supărătoarea tendință de a vă implica în activități de prevenire a riscurilor. Ele au o reacție puternică la surpriză. Când intervine imprevizibilul, sistemul lor de alarmă se declanșează dând naștere la o emoție puternică.

Ca și în cazul altor probleme mentale, în anxietatea generalizată există o combinație de factori genetici, biochimici ai creierului, factori de mediu dar și consum de substanțe adictive.

Factori genetici - tendinţa de a dezvolta anxietate generalizată poate fi transmisă în familie. Se consideră că aportul factorilor genetici este de aproximativ 30%.Biochimia creierului - anxietatea generalizată a fost asociată cu dezechilibre ale unor neurotransmiţători (mesageri chimici care ajută la transmiterea informaţiei între celulele creierului). Atunci când cantitatea de neurotransmiţători (ex. noradrenalină, serotonina) nu este bine echilibrată, mesajele nu pot fi transmise în mod corespunzător şi pot apărea reacţiile specifice anxietăţii.Factori de mediu. Evenimentele traumatice şi/sau stresante cum ar fi abuzuri, moartea cuiva apropiat, divorţ, boală fizică gravă, schimbarea şcolii sau a locului de muncă, pot duce la apariţia anxietăţii generalizate. De asemenea anxietatea generalizată se poate agrava în perioadele de stres.

Consumul de substanţe adictive, cum ar fi alcoolul, cafeina sau nicotina, pot şi ele înrăutăţi starea de anxietate.

Personalitățiile anxioase sunt într-o suferință profundă. 

Cum să vă purtați cu astfel de persoane?

• să le inspirați încredere;

• să practicați un umor binevoitor;

• să le determnați să se trateze;

• să vă lăsați subjugați;

• să le luați prin surprindere;

• să le împărtășiți propriile voastre neliniști;

Debutul acestei tulburări de tip anxios are loc destul de timpuriu, dar semnele şi simptomele se dezvoltă mai lent decât în cazul altor tulburări de anxietate. Există şi posibilitatea ca tulburarea să apară mai târziu în cursul vieţii, în special după trăirea unor evenimente negative.

O persoană anxioasă are următoarele avantaje: conștiincios, prevede riscurile și  este un excelent profesionist. În schimb este mereu cu ochii în patru,  ceea ce îl istovește și îi aduce destulă suferință.

Când se manifestă prin îngrijorări excesive și nejustificate, la care se adaug alte tipuri de simptome, devine maladie și se  transformă în anxietate generalizată.

Terapia cognitiv-comportamentală este cea mai eficientă formă de tratament - majoritatea clienților obţin o reducere a simptomatologiei, dar cu toate acestea doar 50% dintre cei trataţi reuşesc să scape în mare parte de probleme. Tocmai de aceea cercetările în acest domeniu sunt intense şi se caută noi modalităţi specifice de tratament.

sursa: Francois Lelord - Cum să ne purtăm cu personalitățile dificile

Read More

Iubirea și compensațiile materiale pentru copil

Toți copiii vor jucării, a cerut vreun copil de la Moș Nicolae iubire?
Moș Nicolae, nu uita să aduci copiilor fericire, iubire, prezența părinților în viața lor.

In cabinetul meu vin copii cu tulburări psihice. Cum îi ajut?
Comunic în mod afectuos cu ei, le sporesc încrederea de sine.
O comunicare afectuoasă îl ajută pe copil să se vindece, încep să aibă o părere mai bună despre ei înșiși, să nu mai fie neastâmpărați la școală.


Psihologul îi ajută pe copii dar  nu poate fi zilnic cu ei. Părinții trebuie să fie afectuoși, mai eficienți cu copii, conștienți de propriile sentimente și mai înțelegători cu emoțiile copiilor.
Oricât de mult ne-am strădui să-i oferim copilului compensații materiale, faptul că nu poate să-și împărtășească sentimentele sau să primească sprijinul necesar când are nevoie îl doare pe copil, îl face să-și piardă încrederea în adulți, să se retragă și să se închidă într-o lume a lui.

Sentimentele copilului bune sau rele trebuie confirmate de părinți, comportamentele copilului trebuie limitate. Comunicarea afectuoasă, înțelegerea emoțiilor copilului, stilul de comunicarea verbală cu copilul este esențială.

Comunicarea începe la orice vârstă iar abilitatea de comunicare îl ajută pe părinte să pătrundă în universul copilului cu grijă și compasiune. Părinții trebuie să învețe să devină conștienți de sentimentele copiilor și să le răspundă acestora.

Nici un părinte nu se trezește dimineața spunând: Astăzi țip la copilul meu, o sa-l cicălesc și o să-l umilesc de câte ori este nevoie. Dar în ciuda intenției războiul începe...
Părinții nu își dau seama de puterea cuvintelor.

Compensațiile materiale NU înlocuiesc lipsa de afecțiune și timpul petrecut cu propriul copil. Părinții iși vor copiii în siguranță și mulțumiți. Tableta, telefonul mobil, sau o jucărie scumpă nu înlocuiește emoția pe care o așteaptă copilul din îmbrățișarea mamei.
Părinții vor copii politicoși, dar copiii devin nepoliticoși, părinții vor copiii ordonați, dar sunt dezordonați, vor să fie fericiți dar adesea nu sunt.

Părinții își pot învăța copilul să fie om, adică o făptură cu compasiune și curaj. Iubirea uneori nu este de ajuns.

Părinții au nevoie de sfaturi:
-Oferă-i copilului tău mai multă dragoste;
-Dă-i fetei mai multă atenție;
-Stai mai multă vreme cu băiatul tău.

„Iubirea este îndelung răbdătoare“ apostolul Pavel

sursa: Între părinte și copil- Dr.Haim G.Ginott

Read More

De ce copilul meu este așa de temător?

Părinții își dau seama că orice copil resimte frica și anxietatea, dar  nu își dau seama de sursele  anxietății.


Ce este anxietatea?

Copiii care manifestă
această tulburare sunt preocupați de comportamentul și competența lor în diferite aspecte ale vieții, precum performanța școlară, abilități sportive și relații sociale.
Cum se exprimă anxietatea la copiii între 3-6 ani?
Aceștia sunt extrem de duri cu sine și par să necesite asigurări din partea adulților.
Un copil nu trebuie niciodată amenințat cu abandonul.
Auzim în supermarket sau pe stradă câte un părinte exasperat țipând la copilul care întârzie în fața unei jucării: "dacă nu vii acum, să știi că te las aici!". 

Anxietatea este  o stare patologică afectivă caracterizată prin neliniște psihomotorie, teamă nedeslușită, frică fără obiect. Tulburarea emoțională se caracterizează printr-un sentiment de nesiguranță.

Plângeri referitoare la simptome fizice. 
Care sunt sursele anxietății?
Cea mai mare frică a copilului este că părinții nu îl mai iubesc și îl abandonează. Și odată cu respingerea, apare furia.

Părinții nu pot elimina întru totul anxietatea copiilor, dar îi pot ajuta să facă față mai bine dacă își exprimă înțelegerea pentru grijile lor și îi pregătesc înaintea evenimentelor care produc spaimă.

 sursa:Între părinte și copil Dr.HAIM G. GINOTT

Copiii care suferă de anxietate generalizată sunt deseori agitați, uneori ușor de iritat.

Simptome cognitive sunt cele obișnuite: dificultăți de concentrare, oboseală, fatigabilitate rapidă.


Atunci când copilul face asta, este mai bine să îl tragem de mână decât să-l amenințăm cu asemenea vorbe.
În cazul copiilor mici, vocea calmă a părinților și cuvintele lor iubitoare îl fac să suporte mai ușor despărțirile temporale, fără prea multă anxietate.


Copiii suportă stresul separării mai ușor dacă sunt pregătiți dinainte pentru această experiență. O bună pregătire presupune mult mai mult decât o explicație verbală obișnuită.
Copiii au nevoie de siguranță emoțională, fără să sădim în mintea lor sentimentul de vinovăție. Presupune o comunicare în limbajul jocului, a jucăriilor, un limbaj familiar copilului, limbaj care vorbește inimii lui.

Părinții  nu pot elimina întru totul anxietatea copiilor, dar îi pot ajuta să facă față mai bine dacă își exprimă înțelegerea pentru grijile lor și îi pregătesc înaintea evenimentelor care produc spaima.

Read More