6 nov. 2016

Personalitatea copilului preșcolar

Asa eram eu la vârsta cea fericită și așa cred că au fost toți copii, de când îi lumea și pământul, măcar sa zică cine ce-a zice. - Ion Creangă
Preşcolaritatea este perioada formării iniţiale a personalităţii, perioada apariţiei primelor relaţii şi atitudini ce constitue un nivel superior de organizare a vieții psihice a copilului.
Personalitatea, în ansamblu, reprezintă modul de organizare a caracteristicilor şi însuşirilor psiho-fizice şi psihosociale ale persoanei. Personalitatea cuprinde un ansamblu de componente precum: temperamentul, caracterul, aptitudinile.
Temperamentul este înnăscut, copilul se naște cu un anumit tip de temperament, observabil încă de timpuriu, care reprezintă ansamblul însuşirilor dinamico-energentice ale personalităţii. Ele prescriu modul în care se va manifesta şi va reacţiona copilul, impulsivitatea, ritmul reacțiilor, expresivitatea psihică (ritmul vorbirii, intonația, debitul, expresiile emoționale etc).

Personalitatea copilului preșcolar

Spre deosebire de temperament, trăsăturile caracteriale se formează sub influenţa educaţiei într-un subsistem relaţional, valoric şi autoreglator al personalităţii.
În privinţa aptitudinilor, există o interacţiune permanentă între ereditate şi mediu, iar absenţa unuia dintre factori, influenţează evoluţia celuilalt.
De exemplu, în cazul unui fond ereditar superior combinat cu un mediu nefavorabil, foarte rar aptitudinea atinge un nivel înalt de dezvoltare. Dacă un copil cu un fond ereditar foarte bun în aptitudinea pentru muzică se naşte şi creşte într-un mediu nefavorabil, în care nu are ocazia să-şi exerseze şi să-şi dezvolte aptitudinea, nu va ajunge niciodată la performanţe în acest domeniu, oricât de bună ar fi înzestrarea. Adultul este un punct de sprijin, de siguranţă şi de referinţă.
În perioada preşcolară are loc o intensă dezvoltare psihică , având în prim plan contradicţiile dintre solicitările externe şi capacităţile interne.
Copilul începe gradiniţa; comunicativitatea şi sociabilitatea se dezvolta, este nevoit să se adapteze unui nou mediu, cu reguli și cerinţe. Are loc o creştere a intereselor, aspiraţiilor şi aptitudinilor. Activitatea de joc este în continuare cea mai importantă în dezvoltarea personalităţii, prin rolurile şi subiectele pe care le abordează copilul, imitând ceea ce deja cunoaşte sau testând noi roluri pe care le poate considera compatibile cu sine.
In această perioadă copilul îşi manifestă aptitudinile care, dacă sunt identificate şi susţinute, pot deveni o cale spre succes.
Copilul învaţă acum să facă faţă competiţiei şi are nevoie de tot sprijinul familiei, învaţă lucruri noi despre sine şi ceilalţi.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu