Care este scopul educației copiilor de către părinți?

Copiii învață ceea ce trăiesc. Sunt ca cimentul ud. Orice cuvânt care se abate asupra lui lasă o urmă. 

Care este scopul educației copiilor de către părinți?
Acela de a-i ajuta pe copii să crească pentru a deveni ființe umane, așa cum se cuvine, având compasiune, dăruire și grijă afectuoasă.

Primele iubiri ale copilului sunt părinții. Părinții trebuie să învețe să le vorbească într-un fel care nu trezește furia, nu produce durere, nu le micșorează încrederea în sine.  Copilul dorește să iubească părinții și să fie iubit de către ei, în același fel în care părinții se iubesc unul pe celălalt. Cel puțin până la o anumită vârstă copilul își iubește părinții indiferent de comportamentul acestora. Chiar dacă este vorba de cazuri extreme (violență, alcoolism, abuzuri sexuale) copilul ia părintele drept model. Pentru astfel de părinți, dragostea necondiționată a copilului reprezintă uneori o modalitate de  a liniști conștiința vinovată: " l-am bătut, el tot mă iubește". Așa se explică tăcerea copiilor maltratați sau abuzați.
Fiecare persoană care intervine în viața copilului intervine într-o  măsură mai mare sau mai mică  la construcția personalității și elaborarea supraeului.

Procesele de identificare pot avea loc conștient sau inconștient. 

Identificarea conștientă se referă la interiorizarea de reguli, recomandări sau inderdicții exprimate în mod explicit:

"Spune mulțumesc!"

"Nu vorbi așa!"

" Spune:Bună ziua!"

Identificările inconștiente sunt comportamentele adultului sau discursul care nu este adresat direct copilului, chiar dacă are loc în prezența acestuia diferite tipuri de insinuări sau mesaje duble.

Eric Beme spune că viața fiecăruia  dintre noi depinde de un scenariu inconștient pe care îl elaborăm în copilărie în funcție de doi factori fundamentali:

• influența parentală și mediul;
• interpretarea pe care copilul o dă acestora și decizia privind rezultatul.

 Influențele parentale se află pe două niveluri:

•  prescripții sau constrângeri morale (ceea ce se spune) făcute la nivel verbal de către părinte, educator, sau alt reprezentant al autorității cu privire la ce este permis/interzis. "Întotdeuna trebuie să știi să lupți!"," Întotdeuna trebuie să știi pe cine să te bazezi!"
• mesaje inhibitoare care corespund modelelor comportamentale oferite de adult: gesturi, comportamente, mesaje subînțelese ( ceea ce se face de fapt).

De multe ori apar contradicții între ceea ce spunem și ceea ce facem, iar asta face ca mesajul transmis copilului  să fie foarte complex. Impactul asupra dezvoltării personalității diferă de la un individ la altul, în funcție de ereditate, mediul în care trăiesc și educație.

sursa- Psihologia vârstelor

sursa: Între părinte și copil- Dr.Haim G.Ginott

Read More

Aveți trăsăturile unei personalități anxioase?

Anxietatea este o emoție firească.

Cu toții suntem mai mult sau mai puțin anxioști în fața unei situații care comportă un anumit risc: atunci când dăm examen,  când trebuie să vorbim în fața unei adunări, etc.

Nu este plăcut să trăiești o emoție precum anxietatea. Ea poate fi un stimul sau o stavilă.

Semnele şi simptomele anxietăţii generalizate pot varia în combinaţie şi severitate. 

• Agitaţie şi nerăbdare;

• Senzaţia de nod în gât;

• Oboseală, stare de slăbiciune;

• Dificultăţi în concentrare, senzaţia de „cap gol” sau de „vid mintal”;

• Stare de nervozitate sau iritabilitate;

• Tensiune musculară sau stare de încordare;

• Tulburări de somn (dificultăţi în a adormi, trezit în mijlocul nopţii, trezit devreme  dimineaţa, somn excesiv) sau somn neodihnitor;

• Preocupare exagerată pentru lucruri cotidiene, obişnuite sau pentru subiecte minore.

Persoanele anxioase au supărătoarea tendință de a vă implica în activități de prevenire a riscurilor. Ele au o reacție puternică la surpriză. Când intervine imprevizibilul, sistemul lor de alarmă se declanșează dând naștere la o emoție puternică.

Ca și în cazul altor probleme mentale, în anxietatea generalizată există o combinație de factori genetici, biochimici ai creierului, factori de mediu dar și consum de substanțe adictive.

Factori genetici - tendinţa de a dezvolta anxietate generalizată poate fi transmisă în familie. Se consideră că aportul factorilor genetici este de aproximativ 30%.Biochimia creierului - anxietatea generalizată a fost asociată cu dezechilibre ale unor neurotransmiţători (mesageri chimici care ajută la transmiterea informaţiei între celulele creierului). Atunci când cantitatea de neurotransmiţători (ex. noradrenalină, serotonina) nu este bine echilibrată, mesajele nu pot fi transmise în mod corespunzător şi pot apărea reacţiile specifice anxietăţii.Factori de mediu. Evenimentele traumatice şi/sau stresante cum ar fi abuzuri, moartea cuiva apropiat, divorţ, boală fizică gravă, schimbarea şcolii sau a locului de muncă, pot duce la apariţia anxietăţii generalizate. De asemenea anxietatea generalizată se poate agrava în perioadele de stres.

Consumul de substanţe adictive, cum ar fi alcoolul, cafeina sau nicotina, pot şi ele înrăutăţi starea de anxietate.

Personalitățiile anxioase sunt într-o suferință profundă. 

Cum să vă purtați cu astfel de persoane?

• să le inspirați încredere;

• să practicați un umor binevoitor;

• să le determnați să se trateze;

• să vă lăsați subjugați;

• să le luați prin surprindere;

• să le împărtășiți propriile voastre neliniști;

Debutul acestei tulburări de tip anxios are loc destul de timpuriu, dar semnele şi simptomele se dezvoltă mai lent decât în cazul altor tulburări de anxietate. Există şi posibilitatea ca tulburarea să apară mai târziu în cursul vieţii, în special după trăirea unor evenimente negative.

O persoană anxioasă are următoarele avantaje: conștiincios, prevede riscurile și  este un excelent profesionist. În schimb este mereu cu ochii în patru,  ceea ce îl istovește și îi aduce destulă suferință.

Când se manifestă prin îngrijorări excesive și nejustificate, la care se adaug alte tipuri de simptome, devine maladie și se  transformă în anxietate generalizată.

Terapia cognitiv-comportamentală este cea mai eficientă formă de tratament - majoritatea clienților obţin o reducere a simptomatologiei, dar cu toate acestea doar 50% dintre cei trataţi reuşesc să scape în mare parte de probleme. Tocmai de aceea cercetările în acest domeniu sunt intense şi se caută noi modalităţi specifice de tratament.

sursa: Francois Lelord - Cum să ne purtăm cu personalitățile dificile

Read More

Iubirea și compensațiile materiale pentru copil

Toți copiii vor jucării, a cerut vreun copil de la Moș Nicolae iubire?
Moș Nicolae, nu uita să aduci copiilor fericire, iubire, prezența părinților în viața lor.

In cabinetul meu vin copii cu tulburări psihice. Cum îi ajut?
Comunic în mod afectuos cu ei, le sporesc încrederea de sine.
O comunicare afectuoasă îl ajută pe copil să se vindece, încep să aibă o părere mai bună despre ei înșiși, să nu mai fie neastâmpărați la școală.


Psihologul îi ajută pe copii dar  nu poate fi zilnic cu ei. Părinții trebuie să fie afectuoși, mai eficienți cu copii, conștienți de propriile sentimente și mai înțelegători cu emoțiile copiilor.
Oricât de mult ne-am strădui să-i oferim copilului compensații materiale, faptul că nu poate să-și împărtășească sentimentele sau să primească sprijinul necesar când are nevoie îl doare pe copil, îl face să-și piardă încrederea în adulți, să se retragă și să se închidă într-o lume a lui.

Sentimentele copilului bune sau rele trebuie confirmate de părinți, comportamentele copilului trebuie limitate. Comunicarea afectuoasă, înțelegerea emoțiilor copilului, stilul de comunicarea verbală cu copilul este esențială.

Comunicarea începe la orice vârstă iar abilitatea de comunicare îl ajută pe părinte să pătrundă în universul copilului cu grijă și compasiune. Părinții trebuie să învețe să devină conștienți de sentimentele copiilor și să le răspundă acestora.

Nici un părinte nu se trezește dimineața spunând: Astăzi țip la copilul meu, o sa-l cicălesc și o să-l umilesc de câte ori este nevoie. Dar în ciuda intenției războiul începe...
Părinții nu își dau seama de puterea cuvintelor.

Compensațiile materiale NU înlocuiesc lipsa de afecțiune și timpul petrecut cu propriul copil. Părinții iși vor copiii în siguranță și mulțumiți. Tableta, telefonul mobil, sau o jucărie scumpă nu înlocuiește emoția pe care o așteaptă copilul din îmbrățișarea mamei.
Părinții vor copii politicoși, dar copiii devin nepoliticoși, părinții vor copiii ordonați, dar sunt dezordonați, vor să fie fericiți dar adesea nu sunt.

Părinții își pot învăța copilul să fie om, adică o făptură cu compasiune și curaj. Iubirea uneori nu este de ajuns.

Părinții au nevoie de sfaturi:
-Oferă-i copilului tău mai multă dragoste;
-Dă-i fetei mai multă atenție;
-Stai mai multă vreme cu băiatul tău.

„Iubirea este îndelung răbdătoare“ apostolul Pavel

sursa: Între părinte și copil- Dr.Haim G.Ginott

Read More

De ce copilul meu este așa de temător?

Părinții își dau seama că orice copil resimte frica și anxietatea, dar  nu își dau seama de sursele  anxietății.


Ce este anxietatea?

Copiii care manifestă
această tulburare sunt preocupați de comportamentul și competența lor în diferite aspecte ale vieții, precum performanța școlară, abilități sportive și relații sociale.
Cum se exprimă anxietatea la copiii între 3-6 ani?
Aceștia sunt extrem de duri cu sine și par să necesite asigurări din partea adulților.
Un copil nu trebuie niciodată amenințat cu abandonul.
Auzim în supermarket sau pe stradă câte un părinte exasperat țipând la copilul care întârzie în fața unei jucării: "dacă nu vii acum, să știi că te las aici!". 

Anxietatea este  o stare patologică afectivă caracterizată prin neliniște psihomotorie, teamă nedeslușită, frică fără obiect. Tulburarea emoțională se caracterizează printr-un sentiment de nesiguranță.

Plângeri referitoare la simptome fizice. 
Care sunt sursele anxietății?
Cea mai mare frică a copilului este că părinții nu îl mai iubesc și îl abandonează. Și odată cu respingerea, apare furia.

Părinții nu pot elimina întru totul anxietatea copiilor, dar îi pot ajuta să facă față mai bine dacă își exprimă înțelegerea pentru grijile lor și îi pregătesc înaintea evenimentelor care produc spaimă.

 sursa:Între părinte și copil Dr.HAIM G. GINOTT

Copiii care suferă de anxietate generalizată sunt deseori agitați, uneori ușor de iritat.

Simptome cognitive sunt cele obișnuite: dificultăți de concentrare, oboseală, fatigabilitate rapidă.


Atunci când copilul face asta, este mai bine să îl tragem de mână decât să-l amenințăm cu asemenea vorbe.
În cazul copiilor mici, vocea calmă a părinților și cuvintele lor iubitoare îl fac să suporte mai ușor despărțirile temporale, fără prea multă anxietate.


Copiii suportă stresul separării mai ușor dacă sunt pregătiți dinainte pentru această experiență. O bună pregătire presupune mult mai mult decât o explicație verbală obișnuită.
Copiii au nevoie de siguranță emoțională, fără să sădim în mintea lor sentimentul de vinovăție. Presupune o comunicare în limbajul jocului, a jucăriilor, un limbaj familiar copilului, limbaj care vorbește inimii lui.

Părinții  nu pot elimina întru totul anxietatea copiilor, dar îi pot ajuta să facă față mai bine dacă își exprimă înțelegerea pentru grijile lor și îi pregătesc înaintea evenimentelor care produc spaima.

Read More

Atelier de emoții- seria II

Socrate a lansat fraza devenită maximă: " Cunoaște-te pe tine insuți".

Se referea la una dintre componentele inteligenței emoționale: conștientizarea propriilor emoții în momentul in care ele apar.

Cel mai important element al inteligenței emoționale îl constituie emoțiile.

Atelierul de emoții a găzduit a doua serie de copii. Aceștia au identificat emoțiile, au înțeles utilitatea acestora în viața de zi cu zi. Învățând despre emoții înțelegem consecința comportamentelor noastre și a celor din jur.

Copiii din ziua de astăzi petrec mult timp in fata unui calculator, tabletă sau telefon. Oare acești copii, când vor ajunge adulți, se vor simți la fel de confortabil și în compania altor oameni ca în compania propriilor computere?

În atelier copiii au învățat să-și eticheteze corect emoțiile și să conștientizeze felul în care acestea îi determină să acționeze.

Broscuța Tobias, prietena copiilor din Atelier, îi învață cum să fie super broscuțe, să recunoască furia și să o controleze.

Atelierul de emoții s-a încheiat cu o surpriză dulce: tortul cu emoții - fața veselă și fața tristă- care a fost pe placul copiilor.

Vă așteptăm în Atelier să vorbim despre emoții cu broscuța Tobias. Mai multe detalii

Read More

Are copilul meu nevoie de terapie logopedică?

1. Copilul omite, deformează, înlocuiește, inversează unul sau mai multe sunete?

2. Copilul pronunță corect sunetele izolate, dar greșește în cadrul silabei sau a cuvântului?
3. Copilul are un limbaj neinteligibil datorită omisiunii sau inversării cuvintelor?
4. Copilul a suferit o intervenție chirurgicală (deviație de sept, părți despicate ale buzei, maxilarelor etc.) ?
5. Copilul a avut sau are probleme cu auzul?
6. Copilul se bâlbâie?
7. Copilul vorbește foarte repede, este agitat, își mișcă amplu mâinile, brațele, uneori chiar întregul corp? Dacă acest comportament nu este corectat la timp se poate transforma în bâlbâială.
8. Copilul nu reușește să scrie sau să citească bine deși are vârsta corespunzătoare pentru realizarea acestor activități?
9. Copilul confundă literele atunci când scrie sau citește – spre exemplu „d“ cu „b“?

Dacă răspunsul este afirmativ la oricare dintre întrebările de mai sus, înseamnă că o evaluare la un logoped este necesară.

Tulburările lexico-grafice au un impact negativ mai mare decât tulburările de pronunţie în activitatea şcolară sau în cea intelectuală în general.

M. Guţu înţelege prin tulburări de limbaj „toate abaterile de la normal, de la maniestările verbale tipizate, unanim acceptate în limbajul uzual, atât sub aspectul reproducerii cât şi al perceperii, începând de la dereglarea diferitelor componente ale cuvântului şi până la imposibilitatea totală de comunicare orală sau scrisă”.

Read More

Când mergem la logoped?

Mergem la logoped în cazul în care sesizam că este ceva în neregulă cu limbajul copilului. 

Fără a avea cunoștinte de specialitate părinții pot observa cu ușurință anumite probleme cum ar fi :

- copilul pronunță incorect, omite unul sau mai multe sunete;

- vorbește pe nas, fonfănie;

- articulează defectuos cuvintele;

- repetă sau prelungește unele sunete, silabe sau cuvinte;

- apariția unor blocaje sau spasme la rostirea unor cuvinte;

- vorbirea rapidă;

- vorbirea lentă;

- pierderea vocii;

- vocabular foarte redus (10-20 cuvinte) după vârsta de 3 ani;

- dificultăți de scris și citit;

- întârzieri în dezvoltatea vorbirii ;

La ce vârstă se începe terapia logopedică?

Începând cu vârsta de 2 ani și jumătate este recomandată stimularea dezvoltării vorbirii. De la 3 ani și jumătate se începe corectarea pronunției. Până la 5 ani corectarea pronunției se realizeză mai ușor deoarece sunetele nu sunt automatizate în vorbire.

Ce face logopedul? 

Pornește de la prima etapă - depistarea.
A doua etapă - acomodarea copilului cu actul terapeutic.
Stabilește clar diagnosticul, prognosticului şi concepe planul personalizat de intervenţie.
Urmează apoi etapele de emisie, fixare, consolidare şi automatizare a sunetului.
Tot procesul poate fi de mai lungă durată sau de scurtă durată, fiind mai multe variabile care intră în ecuaţia timpului de restabilire a limbajului, dar cea mai importantă este echipa copil-logoped-părinte-cadrul didactic (şi dacă e necesar şi un medic de specialitate).

Ce se întâmplă dacă nu merg la logoped?

Pronunția greșită se va automatiza, iar o pronunție greșită va duce la o scriere greșită: spre exemplu este foarte probabil ca un copil care îl înlocuiește în vorbire pe „r“ cu „l“ să realizeze aceeași greșeală și în scris. O pronunție greșită poate avea o mare influență asupra succesului școlar.Un alt aspect negativ este legat de socializarea de care au parte copiii care pronunță greșit: deseori ei devin ținta glumelor realizate de copiii care pronunță corect. Confruntați cu repetarea sistematică a acestei situații ei pot deveni foarte retrași sau foarte agresivi.

Indiferent de comportamentul pe care îl vor adopta într-o astfel de situație, cu siguranță se vor percepe mai puțin capabili decât ceilalți copii de vârsta lor iar respectul de sine va scădea.

Cât timp durează până când copilul va avea o pronunție corectă?

Terapia logopedică poate dura de la câteva săptămâni la câțiva ani, în funcție de natura problemei. În urma unei evaluări, logopedul va putea realiza o estimare asupra duratei intervenției logopedice.

De asemenea, durata terapiei logopedice depinde și de nivelul de implicare a părinților în procesul de recuperare. Copiii sunt motivați să pronunțe corect atunci când părinții îi încurajează și se bucură de reușita lor.

Este important să discutați cu un logoped imediat ce sesizați o problemă în dezvoltarea limbajului, iar acesta va stabili împreună cu dumneavoastră care este cea mai bună modalitate de intervenție pentru copil.

Read More

Atelier de emoții II - tema 1

Al doilea  grup de copiii s-au întâlnit astăzi în Atelierul de emoții.
Oamenii trăiesc o mare varietate de emoții, dar cel mai ușor de conștientizat este la copii. Adulții ascund emoțiile distructive, copiii le folosesc fără să le conștientizeze. Noi dăm sens emoțiilor în funcție de filtrul cu care privim oamenii.

Emoțiile sunt prezente în limbaj și se citesc pe chipul nostru. Nu putem ascunde o emoție, o eliberăm prin cuvinte, gesturi, privire, limbaj. Învățăm să cunoaștem emoțiile și să comunicăm prin ele.
Copiii exprimă cel mai bine emoția prin desen. Desenele lor vorbesc despre viața lor...

Ne-am jucat De-a reporterii!
Un joc în care ne-am cunoscut mai bine și am aflat unde suntem și cine sunt partenerii noștri.
Copii sunt curioși! Au venit cu multe informații despre atelierul de emoții.

Tema a fost Cine sunt eu?

Copăcelul din Atelierul de emoții, a fost incărcat cu 5 întrebări:

• Ce imi place să fac?
• Ce nu știu, dar mi-ar plăcea să fac?
• Ce știu să fac?
• Ce nu știu să fac?
• Ce nu îmi place să fac?

Emoția este o experiență personală greu de cuantificat într-un fel.

La finalul întâlnirii am învățat să ne îmbrățișăm, emoția pozitivă s-a așternut în sufletele noastre.

Read More

Atelier de emoții I - tema 2

Sâmbătă ne-am întâlnit în Atelierul de emoții, la a doua temă - Blazonul Personal.

Copiii au învățat că emoțiile pot fi pozitive  și negative. Emoțiile ne colorează viața.
Au identificat corect emoțiile din cele două plicuri cu emoții și s-au gândit la cele pe care le-au experimentat în ultimul timp.

Emoţiile pot fi pozitive şi negative. Cele pozitive apar atunci când ceea ce o persoană îşi doreşte corespunde cu ceea ce i se întămplă ( bucurie, mulţumire) iar cele negative atunci când există o contradicţie între ceea ce i se întâmplă sau ceea ce obţine o persoană şi aşteptările ei ( tristeţe, nemulţumire, dezamăgire, îngrijorare, furie etc).

 Am  lucrat apoi la Blazonul personal, un simbol special pentru fiecare.

• Ce îți place să faci în timpul liber?
• Un aspect pozitiv despre munca, activitatea ta;
• Un scop pe care ai dori să îl atingi;
• Un aspect important din trecutul tău;
• Cum mă simt astăzi? 

Ne revedem la următoarea temă: Școala emoțiilor!

Read More

Atelierul de emoții I - tema 1

Astăzi 17 octombrie, a intrat în "Atelierul de emoții" alt grup de copii. Curioși, veseli și nerăbdători să afle cât mai multe despre emoții.

- Ce facem aici, au întrebat?
- În "Atelierul de emoții", vom întâlni și emoții pozitive și emoții negative. Ele sunt îmbrăcate în haine colorate. Ne vom juca cu ele, vom învăța să le etichetăm și să le folosim corect în viața de zi cu zi.

Ce sunt emoțiile?
Emoțiile sunt definite ca reacții afective  oglindind atitudinea individului față de  realitate.
Alfabetizarea emoţională este la fel de importantă ca învăţarea matematicii şi cititului. 
Emoția afectează atenția, capacitatea și viteza de reacție dar și comportamentul general. 

Am primit si un cadou

"Cum te simți astăzi?" - a fost prima întrebare adresată de psiholog copiilor din atelier.

Prima temă de astăzi a fost: "Cine sunt eu?"

• Ce îmi place ?
• Ce nu îmi place?
• Ce știu să fac?
• Ce nu știu să fac, dar mi-ar plăcea să fac?
• Ce nu pot să fac, dar mi-ar plăcea să fac?

         Timpul a trecut foarte repede în "Atelierul de emoții". Ne revedem cu drag, sâmbăta viitoare la următoarea temă: "Blazonul personal".

Vă aștept și pe voi! 

Read More

Când părinții se despart

Divorțul este inevitabil în zilele noastre, dar afectează dinamica unei familii.
Cum s-ar putea ca într-un cămin în care mama și tata trăiesc într-o atmosferă de neînțelegere, copilul să nu încerce un sentiment de amenințare?
Locul de domiciliu al copilului este bine să fie acela unde a trăit împreună cu cei doi părinți și unde va rămâne cu un părinte. Este contraindicat ca datorită unui divorț copilul să părăsească școala pentru a merge la altă școală.
Am văzut copii aduși de mama lor la cabinet care aveau într-adevăr nevoie de un ajutor  psihologic prin care să depășească apogeul unei faze critice.

Starea de neînțelegere dintre părinți nu îl tulbură pe copil la fel de grav ca despărțirea sau divorțul?

Divorțul legalizează starea de neînțelegere dintre părinți și conduce spre o eliberare în atmosferă a disputei familiale. În urma divorțului copilul capătă un alt statut.

Copii sunt niște ființe logice

În cazul unei divorț părinții împreună cu copilul ajung de cele mai multe ori la psiholog. Datorită traumei psihice suferite, copilului i se poate explica despre divorț că acesta nu poate duce la abandonarea sa.

Ei au nevoie de cineva care să îi ajute, pentru că suferința provocată copilului nu poate fi evitată.

Rolul mamei și al tatălui

Mama este pentru copil bicefală, atunci când tatăl este afectuos și foarte prezent în casă. Tatăl este resursă afectivă a mamei și resursă afectivă a copilului. Acesta nu capătă  importanță în viața copilului decît datorită faptului că mama vorbește despre el.

Să spunem sau să nu spunem?

"O broșură nu ajunge; oamenii au nevoie să asculte pe cineva vorbindu-le, lor și copiilor lor, despre divorț."

Esențial este să fie avertizați de la începutul procedurii până la final tot ce s-a decis, chiar dacă este vorba despre unii copii care nu știu încă să meargă.

Când părinții se despart copilul poate rămâne în spațiul unde părinții au fost împreună, astfel trauma divorțului este mai atenuată pentru el. Corpul copilului s-a identificat cu casa în care el trăiește; când casa este distrusă din cauza absenței unui părinte sau dislocării cuplului sau el însuși o va părăsi, copilul va trăi un travaliu afectiv.

În clipa distrugerii cuplului copilul devine morocănos, nu se mai joacă în clasă, e cu capul în nori, absorbit în gânduri și reflecții.

Iata un comportament care dovedește o tulburare profundă pe care copilul nu o poate exprima în cuvinte.

Părinții nu sunt întotdeauna conștienți că în sufletul copilului are loc un proces dinamic despre care nu poate vorbi deocamdată, dar care va da roade. Pentru copil este important înțeleagă că divorțul este un rău mic.

Ce rol joacă familia și prietenii?

Pentru copil este important să știe că mama/tatăl  lui nu este singură/singur din punct de vedere social și sexual, că în jurul lor există un grup etnic, fie niște prieteni, fie familia.

În cazul unui divorț sau despărțire ar trebui ca părintele care a părăsit domiciliul să păstreze legătura cu copilul prin vizite, telefoane, mesaje etc.

Efectele divorțului sunt devastatoare pentru copii: furie, anxietate, depresie.

Sursa :Când părinţii se despart. Cum să prevenim suferinţele copiilor -  Françoise Dolto, Inès Angelino

Cum putem prevenim suferințele copiilor atunci când părinții se despart?

Read More