Cine sunt eu?

„La ce vârstă ai voie să ieşi cu prietenii, să te dai cu ruj, să fumezi prima ţigară?”, „La ce oră ai voie să te întorci seara acasă?”.

Fiecare adolescent are propria lui călătorie; unii navighează pur și simplu, alții se zdrobesc de pietre de-a lungul drumului.

Adolescenţa nu este o suferinţă ci o fază normală de creştere a conflictului. Toți se confruntă cu un set unic de provocări modelate de personalitate, familie, școală, anturaj, religie și cultură.

Pentru a-şi dezvolta un simţ coerent al identităţii, adolescenţii testează diferite roluri. 

Astfel, în timpul celei de-a cincea crize psihosociale (adolescenţa, de la 12 ani până la aproape 20 de ani) copilul, acum un adolescent, poate fi ajutat sa găsească răspunsul satisfăcător la întrebarea „Cine sunt eu?”.

Chiar şi adolescentul cel mai bine adaptat la schimbările perioadei trăieşte sentimente de difuzie a identităţii: majoritatea băieţilor şi foarte multe fete trăiesc experienţe de delincvenţă minoră, rebeliune sau puternice îndoieli care îi copleșesc.

Adolescentul este acum capabil să îşi  stabilească foarte clar identitatea sexuală – masculinitate sau feminitate. Ca urmare, el caută pe cineva care să îi fie modelul şi sursa sa de inspiraţie;

• Lupta pentru de a dezvolta identitatea eului (sentimentul profund de a fi egal cu sine însăşi, sentimentul continuităţii);
• Preocupare pentru aparenţa fizică;
• Dezvoltarea identităţii de grup;
• Pericolul de confuzie a rolului, îndoieli privind identitatea sexuală şi vocaţională,

Adolescentul trăieşte o aşa numită criză de identitate, deoarece nu ştie foate bine cine este sau încotro se îndreaptă.

Dat fiind faptul că se află într-o perioadă de schimbări rapide biologice, psihologice şi sociale şi că trebuie să ia decizii majore în aproape toate ariile vieţii (de exemplu, alegerea carierei), se dovedeşte uneori extrem de dificil pentru adolescenţi să atingă un sentiment plenar al identităţii.

• Interacţiunea cu adolescenţii de aceaşi vârstă contribuie în mod semnificativ la formarea imaginii de sine oferind adolescentului posibilitatea de a se „oglindi” în ceilalţi pentru a-şi forma propria identitate.
• Şcoala cu profesorii, disciplinele de învăţământ, colegii de clasă, sistemul de reguli şi valori specifice etc., reprezintă un alt agent important al integrării adolescentului în complexul angrenaj social.
• Relaţiile dintre adolescent şi părinţii săi se modifică pe măsură ce acesta se dezvoltă. Schimbarea centrului lumii sociale a adolescentului − de la familie la grupul de prieteni.

Adolescenţa reprezintă vârsta contestaţiei şi a conflictelor în relaţiile cu adulţii: acum apar frecvent conflicte de idei, conflicte afective sau conflictele de autoritate. Părinţii se confruntă cu incapacitatea de a găsi echilibrul între atitudinea hiperautoritară şi cea hiperprotectoare faţă de copii lor.

În cadrul familiei, conflictele de autoritate iau de cele mai multe ori o formă banală: 

„La ce vârstă ai voie să ieşi cu prietenii, să dai cu ruj, să fumezi prima ţigară?”, „La ce oră ai voie să te întorci seara acasă?”.

Adolescenții trebuie să se separe din punct de vedere emoțional de părinții lor, pentru a putea să își dea seama cine sunt ei și ce doresc să fie.

Cu toate acestea o mare parte din personalitatea lor seamănă cu cea a părinților lor, nu doar ca moștenire genetică ci și pentru că și-au modelat după aceștia toată viața.

sursa:Psihologia vârstelor  adolescenţa şi vârsta adultă

Read More