Copilul abuzat emoţional nu ştie să se joace, să se exprime prin joc.
Abuzul se referă la orice formă de violenţă intenţionată împotriva copilului sau orice tratament dăunător care nu implică întotdeauna violență.
Părinții care apelează la acestă variantă au fost abuzați în copilărie și nu li s-au îndeplinit anumite nevoi afective, nu știu cum să răspundă acestor nevoi venite din partea copiilor.
Există diverse tipuri de abuz:
- fizic (orice formă de pedeapsă corporală, imobilizarea fizică, reducerea alimentaţiei);
- emoţional (rejectarea, intimidarea verbală prin diverse ameninţări, abuzul verbal prin adresarea unor injurii sau cuvinte umilitoare, izolarea, interzicerea contactului cu propria familie etc.);
- sexual (act sexual cu copii, implicarea copiilor în producţia, răspândirea, distribuirea unor materiale pornografice, expunerea organelor sexuale ale copiilor în scopuri sexuale, prezentarea unor materiale pornografice copiilor, realizarea unor acte sexuale în prezenţa copiilor).
Aceste forme de abuz pot fi asociate şi cu neglijarea copilului sau cu diverse forme de exploatare a acestuia.
Copiii sunt lipsiţi aproape complet de posibilităţile fizice şi
psihice de apărare, au capacitate redusă de anticipare a unor acte comportamentale
proprii sau ale altora, posedă o capacitate redusă de înţelegere a efectelor şi
consecinţelor unor acţiuni proprii sau ale altor persoane, au capacitate empatică
redusă, neputând distinge între intenţiile bune şi rele ale altor persoane, sunt creduli
şi sinceri, particularităţi care fac din ei victime facile.
• copil înfometat ori alimentat nepotrivit;
• neigienizat;
• cu aspect vestimentar neadecvat;
• pedepsit să nu mănânce sau să nu doarmă;
• care nu-şi cunoaşte ziua naşterii ori primeşte în dar obiecte nepotrivite;
• care nu are cu cine vorbi despre problemele sale ori nu are un program de viaţă adecvat vârstei sale, rămânând mult timp nesupravegheat;
• hipo- sau hiperponderal;
• bolnăvicios.
Semnele afectiv-comportamentale ale neglijării
- un comportament variind de la polul inhibiţiei până la agitaţie;
- neataşat;
- introvertit;
- cu vocabular sumar;
- incapabil să comunice, să se joace sau cu o "foame de stimuli" (extrem de instabil);
- cu retard şcolar, în ciuda unui intelect bun (pseudoretard mental);
- slab motivat pentru efort cognitiv;
- insuficient de matur ca dezvoltare volitivă;
- incapabil de a stabili relaţii interpersonale durabile.
Comunicarea este
dificilă, marcată de violenţă. Violenţa este trăită ca o modalitate de schimb, ca un
ataşament interpersonal, mai ales dacă a fost un model parental de agresivitate. Se
produce o stranie identificare cu acest model, pentru că violenţa a fost percepută de
copil ca un semn al interesului părintelui faţă de el.
Abuzul emoţional
Abuzul emoțional erodează încrederea de sine a copilului.
Este un comportament comis intenţionat, de un adult lipsit de căldura afectivă, care jigneşte, batjocoreşte, ironizează, devalorizează, nedreptăţeşte sau umileşte verbal copilul, în momente semnificative sau repetat, afectându-i, în acest fel, dezvoltarea şi echilibrul emoţional.
Abuzul emoţional reprezintă respingerea copilului ca fiinţă fie prin intruziunea emoţională, fie prin ignorarea emoţiilor pozitive sau negative;
- "călirea" prin reguli stricte, fără drept de negociere;
- înfricoşarea copilului prin izolare, închizându-l in spații întunecoase, făcându-l să aştepte cu încordare, dezamăgindu-l, minţindu-l, blamându-l;
- ameninţarea cu abandonul;
- abordarea copilului cu atitudini inconsecvente pentru acelaşi tip de greşeli;
- comunicare intr-o manieră neclară, ambivalentă, prea încărcată sau insensibilă;
- atitudinea autoritară, dominatoare, îngrijirea şi controlul excesiv sau discontinuu, care sufocă independenţa copilului;
- supunerea la practici bizare magice sau pseudoreligioase;
- toate celelalte forme de abuz au o componentă emoţională.
Trăiri emoţionale: stima redusă de sine, timiditate, sentimente de vinovăţie, interiorizare, neîncredere, ostilitate, nefericire, anxietate, dezvoltarea unui nucleu de manifestări nevrotice, depresive sau obsesive, tendinţe autoagresive sau heteroagresive.
Comportament social conduce la eşec permanent (care-i confirmă copilului incapacitatea şi sentimentul de nonvaloare), manifestări agresive, iritabile, atitudini masochiste, inhibiţie socială, dificultăţi de adaptare (refuzul grădiniţei sau fobie şcolară) şi dificultăţi de comunicare.
Părinții au nevoie de ajutor, pentru a nu transmite următoarelor generații comportamentele nocive. Şi oare câţi dintre părinți sunt gata pentru asta?
Sursa- www.salvaticopiii.ro/
