29 iul. 2019

Pregătirea emoțională a copilului pentru școală


Cabinet individual de psihologie Carmen Dobre, cu sediul în Focșani, str. Republicii 68 organizează, începând cu 6 august,  cursul "Pregătirea emoțională a copilului pentru școală".

Cursul constă în 4 ședințe de dezvoltare socio-emoțională pentru integrarea în clasa pregătitoare.
Participând la acest curs copiii vor învăța să se integreze și să se adapteze într-un mediu nou, vor învăța cum să fie acceptați de colegi, cum să-și facă prieteni, cum să facă față mai ușor propriilor schimbări afective; vor învăța noi roluri sociale.
Pentru înscrieri și informații suplimentare, tel. 0763654569.


Începerea școlii este un moment încărcat de emoție şi foarte importat şi pentru familie.
Pregătirea copilului pentru școală nu înseamnă cumpărarea ghiozdanului și a uniformei, ci și pregătirea psihologică. Tot ce însemnă școală este nou pentru copil -  trezirea de dimineață, reguli noi, pauze, clădiri mai mari, colegii mai mulți, teme. 
Copiii cu personalități timide și retrase par mai puțin interesați de acest eveniment. Adaptarea la școală depinde de firea micuțului, de sprijinul părinților, dar și de pregătirea psihologică.


Şcoala este „o maşină” la bordul căreia putem ajunge acolo unde ne dorim. Unii ne naştem într-o vilă luxoasă, alţii într-o casă modestă. Nu reuşim în viaţă invidiindu-i pe ceilalţi ci prin efort, răbdare, muncă asiduă.
Este pregătit copilul pentru școală?

Motivul pentru care copilul nu este pregătit pentru școală este cel psihologic și financiar a familiei - sărăcie, familie monoparentală, lipsa de preocupare a părinților pentru educația copiilor.

Pregătirea copilului pentru școală începe încă de la grădiniță. Copilul ia contact cu mediul grădiniței diferit cu cel familial și intersectat cu cel social. La grădiniță se pun bazele dezvoltării personalității copilului prin dezvoltarea capacităților de cunoaștere, comunicare și perceptiv - observative. Grădinița este prima experiență a vieții  în societate a copilului.

Începerea școlii este importantă pentru copil și pe plan simbolic, el îi va întâlni pe cei mari și pe doamna învățătoare. Copilul va trebui să se integreze într-o nouă ambianță cu o nouă învățătoare și cu noi colegi. Vor interveni schimbări concrete, copilul va trebui să ducă singur ghiozdanul, va avea de făcut teme, va trebui să stea cuminte așezat în bancă timp de o oră, fără întrerupere, va fi atent la ceea ce i se spune.

Pentru toate acestea, el are nevoie de pregătire în luna premergătoare începerii școlii.
La școală gata cu degetul în gură și mașinuța în buzunar.
  • Copilul va trebui să își ajusteze abilitățile de comunicare pentru a stabili relații optime;
  • Învățați-i să fie responsabili și independenți (să strângă singuri hainele și jucăriile, dați-le sarcini simple în casă);
  • Jucați-vă mult cu ei, desfășurați activități intelectuale (citindu-le le dezvoltați vocabularul și abilitatea de comunicare);
  • Încurajați-le un comportament respectuos;
  • Familiarizați-i cu alfabetul  și cifrele;
  • Obișnuiți-i cu rutina zilnică.
În plan afectiv, intensitatea trăirii emoționale depinde de dezvoltarea inteligenței emoționale, de a interacționa cu persoane noi.
Copilul trăiește în prima zi de școală prima separare de familie și este cuprins de teamă.

Până la intrarea la școală, dezvoltarea lingvistică, cea afectivă și cea mentală sunt puternic influențate de familie.
Din punct de vedere psihologic copilul trebuie să se obișnuiască cu orarul și rutina, cu patru  - cinci zile înainte de începerea școlii. Trebuie să privească școala ca pe un stimul, nu ca o traumă sau un motiv de neliniște.
Specialiștii recomandă părinților să arate celor mici înțelegere și disponibilitate pentru a discuta, inteligență și sensibilitate, să scoată în evidență aspectele pozitive ale școlii (vor întâlni o mulțime de colegi). 
  • Pregătiți împreună ghiozdanul și rechizitele, ca să treziți interesul copilului;
  • Încurajați comunicarea cu copilul, scoțând în evidență emoția de a-și întâlni colegii;
  • Afișați o atitudine senină și încrezătoare;
  • Este recomandat să ne luăm rămas bun de la copil cu un zâmbet;
  • Luați-l personal de la școală în primele zile, să fiți punctuali și interesați de ce a făcut la ore.