Să se arate perfect pentru a nu fi respins sau să facă totul pentru a nu fi uitat, acestea sunt două atitudini extreme ca răspuns la neliniștea fundamentală a copilului, care este teama de singurătate.
”Într-o lume în care divorțul și despărțirile abundă și în care copilul este adesea încredințat serviciilor tutelare, el este solicitat să experimenteze pierderea reperelor oferite de prezența continuă a părinților. Nu trebuie totuși învinovățiți părinții, nu trebuie să creadă că au ipotecat iremediabil viitorul copiilor lor. Este nevoie să li se furnizeze instrumente eficace care să le permită să repare pagubele cauzate.
Acum câteva decenii divorțul era mai rar, iar rolul femeii era acela de a rămâne acasă și de a se ocupa de copii, dându-le acestora un punct de reper relativ stabil, existând o tendință mai puțin pronunțată de instalare a anxietății infantile. Aceste femei duceau o viață nesatisfăcătoare și frustrarea generată în aceste condiții se repercuta asupra copiilor. Toate aceste frustrări ale părinților generau copiilor traumatisme precum respingerea, care creează o senzație de singurătate, vid.” (Cum să înlăturăm anxietatea copiilor noștri, Louise Reid)
Acum câteva decenii divorțul era mai rar, iar rolul femeii era acela de a rămâne acasă și de a se ocupa de copii, dându-le acestora un punct de reper relativ stabil, existând o tendință mai puțin pronunțată de instalare a anxietății infantile. Aceste femei duceau o viață nesatisfăcătoare și frustrarea generată în aceste condiții se repercuta asupra copiilor. Toate aceste frustrări ale părinților generau copiilor traumatisme precum respingerea, care creează o senzație de singurătate, vid.” (Cum să înlăturăm anxietatea copiilor noștri, Louise Reid)
Anxietatea este neliniște. O stare supărătoare cauzată de teama unui pericol real sau imaginar.
Neliniștea este frică. Cea mai mare neliniște a unui copil este de a rămâne singur și de a-și pierde colacul de salvare reprezentat de prezența apropiaților săi.
În primii ani de viață își va exprima acestă neliniște prin țipete stridente și plânsete care traduc senzația de panică ce o resimte. Nerezolvată. acestă situație se poate prelungi până la vârsta adultă.
Neliniștea este frică. Cea mai mare neliniște a unui copil este de a rămâne singur și de a-și pierde colacul de salvare reprezentat de prezența apropiaților săi.
În primii ani de viață își va exprima acestă neliniște prin țipete stridente și plânsete care traduc senzația de panică ce o resimte. Nerezolvată. acestă situație se poate prelungi până la vârsta adultă.
Pentru a încerca să evite să rămână singur, fără atenția celorlalți, un copil dezvoltă o serie de atitudini care se pot varia de la supunerea totală până la comportamentele cele mai deranjante.
"Copilul perfect", care aproape nu îndrăznește să se miște de teamă să nu displacă celorlați sau care să nu fie certat, are un comportament dictat de o formă de panică. Acest lucru este valabil și pentru acela care "se mișcă, plânge, țipă și deranjează aproape constant".
Copiii perfecți și copiii hiperactivi trăiesc o foarte puternică stare de anxietate.
Acesta nu este conectat cu sine, cu nevoile și dorințele lui. Singurul lui motiv de a trăi vine din exterior, de la ceilalți.
Pentru a-l ajuta trebuie conectat cu el însuși.
Pentru a-l ajuta trebuie conectat cu el însuși.
Numărul copiilor aduși în cabinet pentru a trata perturbările legate de anxietate crește constant, în timp ce media de vârstă scade din ce în ce mai mult.
În cabinet putem stabili împreună calea optimă pentru copil, pentru ca acesta să nu dezvolte astfel de temeri.
